SCURT ISTORIC AL RASEI

SCURT ISTORIC AL FORMARII RASEI AMERICAN GIANT HOMER

Una din cele cateva rase cu adevarat americane, uriasul american (American Giant Homer) a fost recunoscuta pentru prima data ca o rasa distincta de catre National Pigeon Association in anul 1928 la Expozitia Nationala a S.U.A. Rasa este rezultatul unei tentative a crescatorilor de porumbei de utilitate de a imbunatati rasa lor, atat din punct de vedere comercial cat si estetic. Conform lui Levi, pionierii acestei rase sunt Ed Blaine, Irv Goss, Stout Stanley şi Carl Graefe. In anii treizeci si patruzeci cresterea acestei rase pentru sacrificare a fost foarte raspandita printre crescatori in Akron si Ohio. Pe langa selectarea pur şi simplu pentru carne s-au facut si incrucisari cu voiajorul belgian de frumusete (Show Antwerp ), voiajorul englez de frumusete (Show Homer ) iar mai tarziu cu Show racer, pentru a imbunatati proprietatile capului. De asemenea, in anii cincizeci si saizeci s-au facut incrucisari cu Mondainul francez pentru a mari dimensiunea corpului si cu Strasser pentru a imbunatati culoarea rosu recesiv, influenta acesteia din urma fiind minima.

Astazi, rasa nu mai este campionul productiei de carne cum a fost initial, ci unul dintre cei mai frumosi porumbei de show dintre rasele de utilitate. In ultimii 10 - 20 de ani nu au fost modificari semnificative ale rasei, ci doar imbunatatiri la cap, structura corpului si dimensiunea globala. Initial cu greutatea limitata la 620 – 760 de grame, in prezent, unele pasari ating greutatea unui King sau a unui Mondain francez. Porumbelul urias american este crescut in toate culorile, iar crescatorii sai sunt printre cei mai informati in domeniul studierii si combinarii culorilor. Carl Graefe si Ed Blaine au fost printre primii sustinatori ai imbogatirii caracterului estetic al rasei prin introducerea unor gene rare de culoare (dominant opal spre exemplu, care acum este destul de comuna in rasa).


Acest standard este un ghid de evaluare a trasaturilor specifice rasei, precum si a ansamblului format de toate aceste trasaturi din care rezulta, in final, calitatea fiecarui exemplar.
Spre deosebire de crescatori, care, in activitatea lor de selectie a reproducatorilor isi poate concentra atentia pe o singura caracteristica, cum ar fi de exemplu, cutele de la gat, forma capului, etc., un arbitru trebuie să isi concentreze atentia asupra tuturor caracteristicilor specifice rasei si a modului in care, acestea, sunt reunite eficient in acelasi exemplar.
Acest standard atribuie valori (puncte) caracteristicilor specifice rasei si are menirea de a ajuta la judecarea punctele forte si a punctelor slabe in compararea si clasificarea unui lot de porumbei. O aplicarea corecta a acestor valori elimina necesitatea existentei unei liste explicite cu defecte si interdictii.
Este foarte recomandat ca fiecare arbitru sa aiba la indemana acest standard, atat in scris, precum si cate o copie a celor 3 desene ale standardului (din profil, din fata si de sus). El nu trebuie sa lase nici o indoiala in mintea expozantilor ca nu ar cunoaste standardul pana in cele mai mici detalii sau ca nu ar aplica standardul oficial in luarea deciziilor sale.